Concursuri

Câștigătorii etapei PROTOTIP a Concursului Național de Design de Mobilier, ediția a XV a

114 designeri, arhitecți și studenți s-au înscris la ediția din acest an a Concursului Național de Design de Mobilier. Au prezentat proiecte 72 dintre ei, iar 23 au realizat prototipurile propuse, astfel că au intrat la jurizare în cadrul celei de-a doua etape a Concursului Național de Design de Mobilier, etapa de PROTOTIP. Prototipurile participante la concurs anul acesta, precum și o parte din cele participante la sesiunea proiect în trecut, au fost expuse într-un stand special amenajat în cadrul Târgului Internațional de Mobilă, Echipamente și Accesorii, BIFE-SIM 2017, care s-a desfășurat în perioada 13-17 septembrie, la ROMEXPO, București.

Câștigătorii etapei PROTOTIP:

Premiul 1 – produs Masa cafea „Peel” – colectivului format din Enache Adrian și Giuglea Andra – absolvenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Facultatea Arhitectură de Interior

premiul I

Premiul 2 – produs „Springtime Collection”Niculescu Robert – absolvent al Universității „Transilvania”  Brașov,  Facultatea Ingineria Lemnului

premiul II

Premiul 3 – produs  Măsuța multifuncțională „Gliss”Panculescu Iulia Carina – absolventa a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Facultatea Arhitectură de Interior

premiul III

Mențiune – produs Masa „M.E.N. 01” Florea Maria Alexandra Cristina studentă an 3 la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Facultatea Arhitectură de Interior

Mențiune – produs „Birou Cantilever”Manda Mihai Bogdan –  absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Facultatea de Arhitectură

Mențiune –– produs Masa auxiliara „Fusion”Gurita Alexandra – student an 2 la Universitatea de Științe Aplicate Haga, Olanda.

IMG_3092

IMG_3115

Datorita nivelului ridicat al produselor prezentate, Comisia a decis acordarea suplimentar a unor Diplome pentru Creativitate tuturor participanților care au obținut nota egală sau mai mare de 8.00. Ca urmare, s-au acordat aceste diplome următorilor concurenți:

Diploma pentru Creativitate în Design – produs Comoda „Tradino” Catalincescu Ciprian –absolvent al Universității „Aurel Vlaicu” Arad

Diploma pentru Creativitate în Design – produs „Circle & Double Bench” – colectivului format din Marchetanu Ana si Popovici Catalina – absolventă a Universității de Vest Timișoara / absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Facultatea de Arhitectură.

Diploma pentru Creativitate în Design – produs Mobilier „Horezu” – colectivului format din Utto Svetlana si Vasile Mugurel– absolventă a Școlii Superioare de Arte Plastice Poznan, Polonia

Diploma pentru Creativitate în Design – produs pătuț de copil „Ollie’s Gate” –  Vulea Victoria Valentina – absolventă a Universității de Artă și Design Cluj Napoca, Facultatea Arte Decorative și Design

foto generala

IMPRESII PREMIANȚI

Andra Giuglea, Premiul I, PROTOTIP: „Am vrut să creăm ceva care sa nu fie doar un obiect fix, ci să se transforme, să aibă două utilizări. Plecăm de la o măsuță de cafea, care se desface și se transformă într-o măsuță de laptop, la înălțimea la care trebuie să stea un laptop.”

Adrian Enache, Premiul I, PROTOTIP: „Am combinat oarecum două metode, jumătate este făcut cu ajutorul calculatorului, tăiat pe un router CNC, cealaltă jumătate până la produsul final este manufactură practic. Este o îmbinare între ce poate să facă mașina – până într-o anumită zona – și ce poate să facă omul, ca să aducă proiectul până la un produs final.”

Robert Niculescu, Premiul II PROTOTIP, Premiul I CREAȚIE: „Fiind prima etapă în primăvară am vrut să exprim chiar reînvierea naturii, venirea primăverii și atunci am încercat să concep anumite obiecte, o colecție de mobilier care să confirme acest lucru. Produsele mele sunt destinate tinerilor, pentru încăperi mai puțin spațioase. Personal, când desenez, întotdeauna mă gândesc cum s-ar putea realiza acea parte sau – pur și simplu – tot produsul.

Iulia Carina Panculescu, Premiul III, PROTOTIP: „Măsuța Gliss a pornit dintr-o necesitate personală, aveam nevoie de așa ceva  stând toată ziua și lucrând la laptop. După ce s-a anunțat Concursul de Design, am considerat că este o provocare și o oportunitate de a încerca ceva nou pentru că nu am mai cochetat până acum cu designul de mobilier, doar cu arhitectura și pictura, și este un nou început. Mă bucur foarte mult, chiar nu m-am așteptat la un premiu.”

Cea de a XV-a ediție a Concursului Național de Design de Mobilier a fost organizată de Asociația Producătorilor de Mobilă din România, în parteneriat cu ROMEXPO, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ION MINCU București (UAUIM) – Facultatea de Arhitectură de Interior, Universitatea TRANSILVANIA Brașov – Facultatea de Ingineria Lemnului, Societatea Designerilor Profesioniști din România (SDPR) și societăți membre APMR.

Aurica Sereny, președinte APMR: „Ca reprezentanți ai producătorilor de mobilă, ne dorim o continuă creștere a sectorului mobilei din țara noastră. Astăzi este evident pentru toată lumea că asta nu mai este posibil decât prin inovație. Tehnologia avansează continuu și oricine poate avea cele mai performante utilaje. Dar oamenii sunt inima fiecărei industrii. Iar designul asta face, însuflețește lemnul, obiectele, împacă nevoia de util și frumos cu nevoia de confort, interpretează dorințele consumatorilor și curentele de opinie dintr-o societate. Felicit toți designerii care au participat de-a lungul anilor la concurs, atât pentru idei, cât și pentru curajul de a intra în competiție. Mulțumesc tuturor managerilor companiilor care ni s-au alăturat de-a lungul timpului în efortul de a continua acest proiect, fie ca sponsori, fie ca executanți de produse.”

…vezi mai mult în umătorul video:

Tânăr designer român apreciat în Olanda

Andreea Gabriela Nistorescu, designer

Andreea Gabriela Nistorescu a obținut anul acesta Diploma pentru creativitate în design de mobilier, la secțiunea CREAȚIE a Concursului Național de Design de Mobilier, pentru proiectul denumit Măsuța TRAYTABLE. Andreea este arhitect de interior, absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.

Andreea Gabriela Nistorescu, arhitect de interior: „Participarea la concursul organizat de Asociația Producătorilor de Mobilă din România a fost o experiență importantă și o provocare pentru mine ca tânăr designer.”

Însă Andreea nu s-a oprit aici. A participat, în cadrul European Voluntary Service (EVS) –program ERAMUS+, la un proiect care s-a desfășurat în orașul Den Heder, Olanda, pe o perioadă de 4 luni.

Andreea Gabriela Nistorescu, designerAndreea Gabriela Nistorescu, designer: „În aceste 4 luni, am reușit să aduc ceva nou în atelierul MIndsZ, o nouă viziune asupra designului. Am dat startul unei colecții de ceasuri de perete din lemn de stejar și nuc – Colectia F O R M A – cu detalii din piele naturală. Ceasurile au fost un real succes, iar ulterior au fost expuse și într-un fashion concept store de pe strada Prinsengracht  din Amsterdam. De asemenea, am creat colecția de căsuțe din placaj cu rășină epoxidică. Căsuțele au fost inspirate din arhitectura olandeză. Au un sistem metalic de prindere și sunt proiectate astfel încât, cu ajutorul lor, să se poate face o compoziție pe perete. Fiecare căsuță are un alt rol: vază, accesoriu lumânare, suport cactuși. În perioada 23 iulie – 20 august, în cadrul European Voluntary Service am avut și o expoziție în galeria de artă Richter din Den Helder (unde am fost voluntar timp de 4 luni), împreună cu 3 artiste din Europa (Suedia, Slovenia si Spania). În această perioadă am fost promovată în presa locală, atât  în ziare cât și la radio. Consider că a fost o experiență foarte interesantă și benefică  pentru un tânăr designer.”

 

Sponsori principali:

Egger LEMET Sigla Casa Rusu  LOGO TAPARO 2017 (002) (002)

accesoria 2017 ardudana 2017  Design4Life eetlogo euromobila famos leitz_sigla mobila dalin newC MS4 2017 OviProd_SiglaColor ROMINA logo 2015 SESSIO SIGSTRAT Sorin Mihai Szelmob  Tehnoprod Ustunkarli

Despre autor

APMR

Adaugă un comentariu