Târguri și expoziţii

Evenimentele BIFE-SIM 2024

Profesioniști consacrați, arhitecți și designeri de renume, specialiști din publicitate și comunicare, reprezentanți la vârf ai autorităților statului și ai mediului de afaceri se vor reuni la Romexpo, în cele 4 zile de conferințe, dezbateri, workshop-uri și prezentări de produs, care vor avea loc la singurul eveniment ce reunește întreaga Comunitate a Industriei de Mobilă din România, BIFE-SIM. Scena va fi amplasată chiar în inima expoziției, în Pavilionul B2, de la Romexpo și va fi animată pe toată perioada manifestării, între 19 și 22 septembrie 2024.

INDUSTRIA MOBILEI, RAMURĂ ECONOMICĂ STRATEGICĂ A ROMÂNIEI

În deschiderea celei de-a 32-a ediții a BIFE-SIM, vă așteptăm la dialog, pentru o economie sănătoasă și europeană și politici coerente care să asigure competitivitatea industriei românești de mobilier pe o piață extrem de dinamică. Conferința Industria mobilei, ramură economică strategică a României se va desfășura joi, 19 septembrie, începând cu ora 10,00. Participă reprezentanți ai Guvernului, precum și ai mediului de afaceri românesc, la cel mai înalt nivel.

INOVAȚIE ȘI BRANDING ÎN INDUSTRIA MOBILEI: SOLUȚII ȘI STRATEGII

De 60 de ani, industria românească de mobilă are propria publicație, Revista MOBILA. De 32 de ani, de când există Asociația Producătorilor de Mobilă din România, revista este cel mai important mijloc de promovare a APMR și a membrilor asociației, dar și a industriei de mobilă, în general. Reușește să țină industria informată și unită. La ceas aniversar, Revista MOBILA organizează conferința Inovație și branding în industria mobilei: soluții și strategii, eveniment care se va desfășura joi, 19 septembrie, de la ora 14,00. Nume importante din industria de publicitate ne vor spune cum putem transforma un produs sau o companie într-un brand, cum să construim o strategie eficientă în social media și ne vor oferi exemple de automatizări de marketing pentru firmele din industria mobilei.

ZIUA DESIGNULUI ROMÂNESC

În cea de-a doua zi de expoziție, la 20 septembrie 2024, scena va fi dedicată designului românesc de mobilier. Începând de la ora 10,00, vor avea loc conferințe și dezbateri cu profesioniști din domeniu.

  • Conectarea Creativității cu Producția: Colaborări Eficiente între Arhitecți, Designeri și Producătorii Români de Mobilier
  • Dialog constructiv între arhitecți, designeri, specializați în domeniile Medical, HoReCa, Rezidențial și producătorii români de mobilier
  • Premierea câștigătorilor Concursului Național de Design de Mobilier, etapa PROTOTIP

WORKSHOP-URI ȘI PREZENTĂRI DE PRODUS

În zilele 3 și 4 ale evenimentului , respectiv 21 și 22 septembrie, spațiul de evenimente este pus la dispoziția expozanților pentru workshop-uri și prezentări de produs.

TOMBOLA VIZITATORULUI

Expoziția se va încheia cu o tragere la sorți, duminică, 22 septembrie, la ora 14,00, pentru a fi desemnați câștigătorii produselor de mobilier oferite de expozanți celor mai norocoși vizitatori.

Vino sa întâlnești campionii mobilei românești!

Brandurile care ne reprezintă cu succes în Europa, dar și în Statele Unite ale Americii ori Emiratele Arabe, expun la București! Colecții de mobilier și decorațiuni în trend, accesorii inedite și echipamente noi vor fi prezentate la BIFE-SIM 2024!

161 de companii expun pe o suprafață de peste 15.000 de mp, în Pavilionul B2 și în spațiul exterior al Romexpo.

Vezi AICI COMPANIILE PARTICIPANTE LA BIFE-SIM 2024

Susține producția internă și alege produsul românesc!

Te așteptăm la Romexpo, între 19 și 22 septembrie!

Program de vizitare

Joi, 19 septembrie, 10,00-18,00h

Vineri, 20 septembrie, 10,00-18,00h

Sâmbătă, 21 septembrie, 10,00-18,00h

Duminică, 22 septembrie, 10,00-16,00h

Descarcă aplicația Romexpo @ BIFE-SIM pentru a te conecta cu expozanții și a obține acces la evenimente https://www.revistamobila.ro/aplicatia-prin-care-ne-putem-inregistra-la-bife-sim-2024/

 

 

Despre autor

APMR

Adaugă un comentariu