Industria Mobilei Târguri și expoziţii

ROMÂNIA, ÎN PREMIERĂ LA ICFF NEW YORK

International Contemporary Furniture Fair este platforma globală de design a Americii de Nord, un spațiu expozițional ce garantează, prin tradiția sa, inspirația celor ce-și expun aici creațiile. Produsele prezentate la ICFF acoperă toată gama de articole și materiale utilizate în domeniul amenajărilor interioare, de la mobilă de interior și exterior, covoare și tipuri de podele, corpuri de iluminat, obiecte de decor, accesorii, textile, până la materiale și tehnologii de acoperire a pereților, mobilier și accesorii casnice pentru băi și bucătării, reprezentând ultimele noutăți de top și generând trendul în designul acestui domeniu.

ICFF New York s-a desfășurat în perioada 20-23 mai 2018. În cadrul celor 4 zile, în spațiul expozițional Jacob K. Javits Convention Center, creațiile celor peste 900 de expozanți, din 44 de țări, au fost admirate de mai mult de 36.000 de vizitatori profesioniști: designeri de interior, arhitecți, retaileri, distribuitori, dezvoltatori. Pe lângă numărul mai mare de vizitatori față de edițiile anterioare, de remarcat este și creșterea numărului de vizitatori internaționali și a seniori designerilor din topul celor 100 de firme de arhitectură și design din America de Nord. Platformă de vârf pentru designul internațional, ICFF este recunoscut ca evenimentul culminant al NYCxDESIGN, o celebrare anuală a comunității de design a orașului.

„Feedback-ul de la participanți și expozanți a fost pozitiv într-un mod covârșitor. În acest an
evenimentul a fost o combinație excepțională de design internațional de vârf, teme educaționale și industrie.”, a menționat Kevin O’Keefe, directorul ICFF și senior vice-președinte al firmei Emerald Expositions – firmă de top în cadrul celor organizatoare de târguri business-to-business din SUA.

Tradiție și noutăți în pavilioanele de design global ale ICFF

Piatră de temelie de mulți ani, pavilionul Luxe Interiors + Design a prezentat designeri și mărci cunoscute pentru nivelul lor elevat de stil și eleganță. British European Design Group a sărbătorit prezența sa pentru a 25-a oară la ICFF expunând creațiile a 37 de designeri din Regatul Unit. Handmade in Germany, o expoziție cu articole contemporane realizate manual de către 180 de producători, meșteșugari și designeri germani, a oferit un alt mod de a aborda designul internațional. ICFF a găzduit, de asemenea, VIA French Design, o expoziție de patru ani care călătorește în întreaga lume prezentând 40 de modele care promovează industria franceză de mobilă. Conceptul Colectiv @ ICFF a fost un nou parteneriat născut din necesitatea de a oferi o platformă pentru designeri independenți în timpul NYCxDESIGN.

Printre expozanții noi s-au numărat pavilioanele naționale ce au inclus clusterul suedez, România, Lituania și 40 de noi grupuri de design din Polonia.

Concursuri la ICFF

ICFF continuă să susțină noi genuri de talent și colecții de artă prin alte două forumuri specializate în prezentarea de noi concepte și designeri: ICFF Gallery și ICFF Studio.

ICFF Studio este o competiție la care un designer poate participa cu un prototip funcțional, care nu este realizat în producție comercială. Fiecare piesă participantă la acest concurs este analizată din punct de vedere estetic, al abilității de a fi realizată economic în producție de serie, al capacității sale comerciale și de marketing. Pentru această ediție a concursului, înscrierile au început la 23 octombrie 2017 și s-au încheiat la 15 ianuarie 2018 – aviz amatorilor ediției viitoare!

În timpul ICFF s-au desfășurat o serie de 33 de sesiuni de conferințe și prezentări, care au atins subiecte de la sustenabilitate, la iluminat decorativ sau culori în trend.

Premiile editorilor ICFF

În fiecare an, ICFF convoacă editorii de top ai industriei și îi invită să aleagă cele mai bune și mai inovatoare modele din cadrul târgului. În ziua deschiderii expoziției, șapte editori explorează standurile prezente în târg, în căutarea celor cu design și concepții excepționale pentru zece categorii diferite : mobilă, produse de ședere, pardoseli, corpuri de iluminat, accesorii, materiale, materiale de acoperire a pereților, bucătării și băi, mobilier de exterior, design al standului.

Câștigătorii au fost anunțați la sfârșitul primei zile a târgului, comisia de jurizare prezentând premiul personal fiecărui câștigător.

„Premiile editorilor recunosc un nivel foarte ridicat al excelenței și creativității designului, motiv pentru care întotdeauna cerem unora dintre cei mai influenți profesioniști din media și profesioniști editoriali din piața actuală a amenajărilor de interior să facă parte din juriu. Considerația lor măsurată și atentă asigură recunoașterea cu adevărat a <celor mai bune dintre cele mai bune produse în designul de lux>”, a declarat Kevin O’Keefe, directorul ICFF și senior vice-președinte Emerald Expositions.

NYCxDESIGN Awards & Party este un punct culminant al NYCxDESIGN, celebrarea anuală a designului din citadela New York, care atrage sute de mii de participanți și designeri din întreaga lume. Premiile NYCxDESIGN onorează produse și proiecte remarcabile în categorii care acoperă domenii majore de design, de la arhitectură la interioare, de la produse la accesorii, de la artizanat la tehnologie.

ROMÂNIA, ÎN PREMIERĂ LA ICFF NEW YORK

10 companii românești #denota10 au reprezentat România la expoziția International Contemporary Furniture Fair – ICFF New York: AXM PROD’93 cu brandul ROMINA FURNITURE, BUCIN MOB, CAREL WOODWORKS, CREATIVE CONCEPT cu brandul MARK OLIVER, ECOMATRIX, GLOBAL ART PRODUCTION cu brandul MINDTHEGAP, MAER IMPORT EXPORT cu brandul MAER CHARME, MATERIA STUDIO, QUADRA INVEST, SCULPTURA SECUIASCĂ cu brandul SPIRAL WOOD.

Ținând cont de specificul târgului, firmele au pus accentul pe designul produselor și al modului de prezentare, precum și pe unicitatea unora dintre exponate. Inspirația creatorilor români, precum și calitatea execuției produselor au fost apreciate de vizitatori, dovadă fiind numărul mare al celor care s-au oprit să vadă îndeaproape produsele românești și să stabilească contacte pentru colaborări ulterioare.

România a avut un stand național de 297,4 mp. Participarea a fost posibilă datorită implicării Asociației Producătorilor de Mobilă din România și susținerii financiare prin Programul de Promovare a Exporturilor administrat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Aurica Sereny, președinte APMR: „Suntem extrem de bucuroși că am reușit să participăm, în premieră, cu stand național, la una dintre cele mai mari expoziții din Statele Unite. Este un succes al patronatului mobilei, de care sunt mândră. Sper să se transforme în cât mai multe contracte pentru firmele participante. Sunt sigură că, la următoarele ediții, interesul firmelor românești de mobilă va fi și mai mare, pentru că piața americană este una cu potențial. Conform studiului elaborat de Biroul de Promovare a Comerțului Exterior New York, piața mobilei din SUA crește constant, începând din 2009, în contextul unui mediu macroeconomic favorabil. Estimările pentru vânzarea produselor de mobilier sunt pozitive, datorită creșterii cumpărării de locuințe.”

Prezent la pavilionul național, consulul general al României la New York, Cătălin Radu Dancu, a discutat cu delegațiile firmelor producătoare despre specificul pieței de mobilă americane.

Cătălin Radu DANCU, Consulul General al României la New York: „În opinia mea, participarea producătorilor români de mobilă la reputatul târg internațional ICFF de la New York, pentru prima dată, constituie nu doar un succes al celor implicați în organizarea și desfășurarea acestei participări, ci mai ales o reușită a celor zece producători români de mobilă și decorațiuni interioare prezenți aici. Prin calitatea produselor lor, prin modul profesionist de prezentare, aceștia au dovedit care este nivelul actual de calitate și fiabilitate al industriei de mobilă de lux și articole de design interior din România, dar și că astfel de produse, printr-o promovare asiduă și profesionistă, pot ajunge cu succes în magazinele din SUA specializate pe acest segment de piață. Am fost impresionat, pe lângă produsele excepționale cu care s-au prezentat, de talentul, imaginația și creativitatea expozanților, în cele mai multe cazuri tineri întreprinzători care au pornit cu curaj o afacere ce s-a dovedit de succes. Apreciem că „îndrăzneala” lor de a se prezenta la un eveniment nu numai reputat, dar și foarte exigent cu calitatea, design-ul și prezentarea exponatelor, merită susținută. Și le promit întregul meu sprijin, precum și cel al colegilor de la Biroul Comercial. Îmi exprim încrederea că luând deja „temperatura” pieței americane, prin dialogul constructiv și promovarea începute încă din acest an, de la prima lor participare, producătorii de mobilă și de articole de design interior din România vor reuși stabilirea de contacte și relații solide, pe termen lung și, așa cum e și firesc, vor participa și la ediția din anul viitor a târgului cu acele produse care răspund cel mai bine cererii, tendințelor și exigențelor pieței americane.”

 

MATERIA STUDIO, PREMIATĂ LA ICFF NEW YORK

Un motiv de mândrie și bucurie pentru noi toți îl constituie distincția „Best in ICFF Show” la secțiunea mobilă, acordată firmei Materia Studio de către IFDA – Asociația Internațională de Amenajări Interioare și Design.

Piesele de mobilier expuse cu stil în standul companiei premiate au atras vizitatorii prin sobrietatea culorilor și căldura formelor, precum și prin ingenioasa combinație de materiale. Fiecare produs părea că vorbește privitorului pe două voci, una mai gravă – de fermă stabilitate și una jucăușă – de elegantă inspirație.

La această primă participare la ICFF New York, Materia Studio din București a dezvăluit o serie de piese de mobilier sub numele de MATERIA.

Sunt piese din noua colecție premiată – O | S | T | I | N | A | T | O – obiecte de design care explorează ritmul și repetarea ca mijloace de transformare a materialelor. Un model liniar, riguros și repetitiv este sculptat, supra-impus fibrei naturale din lemn masiv pentru a-i spori farmecul și a-i crește valoarea.

Filosofia MATERIEI este non-dualistă, obiectele și ideile își au originea în starea autentică a materiilor prime în care greutatea materialului face parte din valoarea sa constitutivă. Bogăția materială este completată de aspectul expresiv al suprafețelor tratate manual, astfel încât piesa finală păstrează urmele procesului.

 

COLECȚIA MINDTHEGAP, APRECIATĂ DE PUBLICUL ICFF

Global Art Production a avut succes la New York cu inspiratele sale abajururi și corpuri de iluminat, tablouri și teme dezvăluite pe tapet.

Victor Șerban, managing partner Global Art Production: „ICFF e un târg superior din punct de vedere al calității vizitatorilor. Este un târg în care se prezintă produse de design high class și unde competiția este puternică. În același timp, este un târg foarte bine targetat către designeri, arhitecți și specialiști și nu neapărat către distribuitori sau retaileri. Pentru noi, ICFF reprezintă o bornă importantă în procesul de construcție a brandului pe piața americană și cred că a fost o oportunitate excelentă de-a face cunoscute produsele MINDTHEGAP către specialiștii din designul interior american. Deși termenul de pregătire a participării la târg a fost foarte scurt, din momentul anunțării existenței unui câștigător al licitației pentru firma organizatoare a standului național, am pregătit o campanie de marketing către clienții existenți și cei potențiali, răspunsul fiind foarte bun. Am plecat foarte mulțumiți după acest târg, am avut o prezență numeroasă, constantă în standul nostru și, cu siguranță, participarea reprezintă un succes pentru MINDTHEGAP.”

Într-un stand amenajat cu stil de către inspiratul designer al companiei, Ştefan Ormenișan, același care generează apreciatele produse ale firmei, atmosfera retro sugerată de tablourile expuse s-a diluat interesant în energia tonică a junglei luxuriante din imaginile surprinse pe tapet.

Ştefan Ormenişan, creative partner Global Art Production: „Ca rezultate imediate ale participării la ICFF aș menționa cei câțiva agenți noi care vor reprezenta MINDTHEGAP în diferite zone ale SUA și semnarea unui contract de distribuție pentru gama de iluminat. Sigur, e oarecum devreme să discutăm despre rezultate. Din experiență știm că rezultatele pe care le așteptăm pot apărea și la 6-8 luni după un târg, mai ales că există o etapă esențială după încheierea unui astfel de eveniment, care constă într-o comunicare periodică cu potențialii clienți.”

Victor Șerban, managing partner Global Art Production: „Avem multe planuri importante, în primul rând să creștem prezența pe teritoriul SUA, prin crearea unui stoc de produse și cataloage, astfel ca durata de livrare a unei comenzi să fie cât mai scurtă. Desigur, odată cu creșterea numărului de clienți B2B în SUA, ne gândim și la deschiderea unui birou local care să poată gestiona comenzile și contactele. Vorbim totuși de cea mai mare și mai dezvoltată piață din lume, iar singura variantă pentru a deveni un jucător important acolo înseamnă investiții constante în stocuri și în marketing.”

 

MARKOLIVER, ÎN ATENȚIA DESIGNERILOR ȘI ARHITECȚILOR VENIȚI LA NEW YORK

La fel de apreciate de designerii și arhitecții de la New York, ca și de cei de la Milano, au fost mesele și măsuțele din noua colecție a firmei Creative Concept, mese ce încântă ochiul prin simplitatea liniilor, prin aparenta fragilitate a blaturilor în contrast cu robustețea lor reală, prin alăturarea armonioasă a finisajului blaturilor cu forma și culoarea picioarelor metalice.

Produsele, prezentate sub brandul MarkOliver, au fost lansate pe piață în urmă cu mai puțin de un an, la târgul BIFE-SIM de la București, urmând să fie expuse în toamna acestui an și la Paris, iar în ianuarie anul viitor la Köln.

Producători de mese de peste 10 ani, cei doi frați care conduc firma, Vasile și Adrian Giurgiu, sunt foarte receptivi la semnalele pieței, dovadă succesul de care se bucură produsele lor pe piața internă și internațională.

Vasile Giurgiu, general manager Creative Concept: „Am prezentat la New York aceleași produse ca și la Milano. În ambele cazuri au fost foarte apreciate designul, frumusețea furnirului și grija pentru detalii. 80% dintre vizitatorii noștri la New York au fost designeri si arhitecți. Piața din SUA este destul de omogenă, comparativ cu diversitatea de stiluri din Europa. Dacă produsele sunt apreciate la acest ICFF, ele vor fi căutate pe toată piața americană. Am primit un feed-back bun de la designerii din New York, ceea ce este un lucru extraordinar pentru noi. Intrarea pe piața americană este pentru noi un proiect pe termen lung, la care primul pas a fost făcut prin participarea la acest târg. Anul viitor vom fi mai bine pregatiți, în sensul de-a avea o reprezentanță în SUA, acesta fiind următorul pas pe care îl vom face.”

 

PRODUSELE ECOMATRIX AU CUCERIT VIZITATORII

Elegante și maiestuoase în marea lor majoritate, dar și delicate și ingenioase, produsele expuse de firma ECOMATRIX la ICFF au încântat privirea multor designeri și arhitecți.

Destinate cu preponderență spațiilor publice sau private largi, piesele de mobilier ale companiei sunt realizate din lemn masiv, din materiale de tapițerie de bună calitate, cu linii clasice, dar și moderne, în care lemnul se asociază cu metalul și sticla.

Atilla Egei, proprietarul companiei, consideră că prezența la acest târg este un pas important pentru firmele românești, pas care trebuie urmat de prezența la anul în sfera expozițiilor de profil din America, pentru ca potențialii clienți să capete încredere în firmele românești.

 

MAER CHARME, INSPIRAȚIE LA ICFF

Spectaculoase și atrăgătoare au fost și panourile din pietre semiprețioase ale firmei Maer Import Export, un mare număr de vizitatori interesându-se de aceste produse. Pentru această companie, prezența la ICFF nu este primul pas pe teritoriul SUA, dar – în mod cert – este o bună ocazie de a-și mări numărul designerilor și arhitecților americani cu care colaborează.

MAER Charme produce plăci sau plăci cu două fețe și piese lustruite, tăiate la dimensiuni, realizate la comandă și cu design special conform proiectelor. La cerere, se pot aplica inserții de aur, argint (imitație sau real), alamă, cupru, oțel inoxidabil, cristale și perle Swarovski de diferite culori și dimensiuni. Finisarea produselor poate fi lustruită, lucioasă sau cu luciu mat, finisaj din piele (periat) sau anti-alunecare.

 

SCULPTURA SECUIASCĂ A PREZENTAT LA ICFF BRANDUL SPIRAL WOOD

Compania a expus la ICFF produse care încorporează „semnătura” sa inconfundabilă : torsadele din lemn masiv, care dau un aer interesant și prețios pieselor de mobilier și scărilor în compoziția cărora se regăsesc. Continuând o afacere de familie aflată la a doua generație, conducerea firmei dorește să-și extindă zonele în care își livrează produsele, iar contactele stabilite la ICFF conferă reale speranțe în acest sens.

Czine Zsolt – Atilla, director general Spiral Wood: „Anul trecut am participat la expoziția International Contemporary Furniture Fair (ICFF) ca vizitator și am studiat piața pentru a afla dacă este un loc bun pentru a ne dezvolta. Anul acesta am participat ca expozant la acest eveniment și consider că a fost o decizie foarte bună. Am expus modele de scară cu balustradă, mobilier de concepție clasică, precum și elemente de design interior și accesorii de mobilier. Vizitatorii care au venit la standul nostru au fost impresionați de ce au văzut. Formele și calitatea produselor au fost apreciate de fiecare vizitator care ne atingea piesele. Pe piața americană am dori să intrăm în primul rând cu scări, balustrade și mobilier, toate realizate la o calitate superioară. Toate lucrările noastre sunt unicat, atât ca piese, cât și ca design, prelucrate manual până la cel mai mic detaliu, adaptându-se în totalitate dorințelor clienților.”

Material realizat de Anca Rîtan, reprezentant APMR la ICFF New York

Despre autor

APMR

Adaugă un comentariu