După un an în care ex-ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a blocat singurele programe guvernamentale de sprijin pentru promovarea produselor românești pe piețele externe, reprezentanții Grupului de lucru din cadrul Consiliului de Export, din care face parte și Aurica Sereny, președintele APMR, s-au întâlnit la data de 2 decembrie 2021, imediat după instalarea noului Guvern, cu Constantin-Daniel CADARIU, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, pentru deblocarea Programului de Promovare a Exporturilor – PPE și a Programului de Internaționalizare.
Aurica Sereny, președinte Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR: „Suntem bucuroși că am reluat comunicarea cu ministerul de resort și că, după un an de blocaj, am găsit din nou susținere pentru promovarea producătorilor români pe piața externă. Actualul ministru a anunțat că sprijină reluarea ambelor programe. Imediat după prima discuție, am început să actualizăm conținutul acestora și să le adaptăm la situația actuală internațională. Conducerea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului și-a declarat susținerea și pentru organizarea și finanțarea participării la târguri hibrid sau virtuale, acolo unde evenimentele nu se pot organiza fizic. Avem informații clare că există buget prevăzut pentru PPE, precum și pentru programul de internaționalizare. Putem, deci, să-i încurajăm pe membrii APMR să ia în calcul participarea și să se înscrie atât la târgurile internaționale din Europa și de pe alte continente, cât și la Târgul Internațional de Mobilă Echipamente și Accesorii BIFE-SIM.”
Târgurile propuse în Programul de Promovare a Exporturilor, la aceasta dată
Salone del Mobile.Milano, 5- 10 aprilie 2022
The International Contemporary Furniture Fair – ICFF New York, 14 – 16 mai 2022
➡ icff.com
Maison & Objet Paris, 8 – 12 septembrie 2022
CIFF Shanghai, 18 – 21 martie 2022
INDEX Dubai, 24-26 mai 2022
MEUBELBEURS Bruxelles, 6 – 9 noiembrie 2022
MEBEL Moscova, 21 – 25 noiembrie 2022
„Precizăm că programul poate fi ajustat, la propunerea firmelor, în funcție de zonele de interes și de posibilitatea organizării. De aceea, vă încurajăm să ne răspundeți și să ne propuneți târgurile la care sunteți interesați să participați anul acesta. Întrucât Imm Cologne s-a anulat, pentru a reconecta producătorii de mobilă români cu piața Germaniei, putem lua în calcul participarea la unul dintre târgurile care se vor organiza anul viitor”, recomandă Aurica Sereny.
PROPUNERI ÎNLOCUIRE IMM COLOGNE ÎN 2022
Spoga+gafa Köln 19 – 21 iunie 2022, târg de mobilier de gradină, care are loc la Köln. În 2021 au fost 2281 expozanți din 67 de țări , 40.000 de vizitatori din 124 de țări. S-a desfășurat pe o suprafață de 230.000 mp.
Detalii pe spogagafa.com
Kind+Jugend Köln, 8 – 10 septembrie 2022, târg pentru sugari, copii si tineret, inclusiv mobilier pentru copii și tineret. În anul 2021 au fost 150 de expozanți și 2000 de vizitatori din 59 de țări.
Mai multe info pe kindundjugend.com
ORGATEC Köln, 25 – 29 octombrie 2022, târg pentru mobilier de birou, care se desfășoară odată la doi ani. Ultima ediție a fost în 2018, au participat 750 de expozanți din 40 de țări, 63.000 vizitatori din 143 de țări, pe o suprafață de 150.000 mp.
Detalii pe orgatec.com
MOW Bad Salzuflen, 18 – 22 septembrie 2022, târg de mobilă, unde mulți dintre expozanți își prezintă marfa exclusiv în Germania.
Informații pe mow.de
„S-a lansat și organizarea târgului de primăvară MOBILA EXPO, iar noi cei de la APMR, împreună cu ROMEXPO și Camera de Comerț și Industrie din România vom face toate demersurile pentru ca și BIFE-SIM 2022 să se desfășoare în format fizic, cu cât mai mulți participanți, să reunească companiile românești de marcă ale industriei de mobilă, echipamente și accesorii, dar cu o reprezentare internațională cât mai mare”, spune cu încredere președintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România – APMR.
Pentru detalii legate de înscriere și de desfășurare a evenimentelor
Gabriela Chișe
coordonator târguri APMR
0722 376 989
gchise@industriamobilei.ro