Organizată pentru prima dată la BIFE-SIM, Ziua Designului Românesc a adus pe scena evenimentului 10 arhitecți și designeri de interior de top și în public numeroși specialiști, care au discutat cu producătorii români, confirmând astfel tematica aleasă CONECTAREA CREATIVITĂȚII CU PRODUCȚIA: COLABORĂRI EFICIENTE ÎNTRE ARHITECȚI, DESIGNERI ȘI PRODUCĂTORII ROMÂNI DE MOBILIER. Au avut loc conferințe și momente create special pentru a aduce împreună comunitatea designului și producătorii români de mobilier, facilitând astfel un cadru mai larg de dialog despre viitorul industriei noastre.
În deschidere a avut loc o dezbatere constructivă între profesioniști consacrați în domeniul designului de interior. Invitatul special și moderatorul acestei discuții a fost Mihai Popescu – cel mai premiat designer român, arhitectul care a revoluționat designul ambiental în numeroase locuri publice din București, din România și din lume. Printre proiectele sale deja faimoase în domeniul HoReCa se numără Fratelli, Biutiful, Uanderful, Nomad Skybar, Fratellini, Stradale și Carnivale. Cei peste 30 de ani în care s-a dedicat designului în toate formele sale îi oferă o viziune amplă asupra evoluției acestui domeniu în România.
Adept al analogului, în detrimentul digitalului, Mihai Popescu a povestit cu nostalgie despre acea perioadă în care ingeniozitatea trebuia să compenseze lipsa resurselor tehnologice. Acum, în contextul unor progrese spectaculoase, remarcate de el inclusiv în colecțiile companiilor prezente la BIFE-SIM, Mihai Popescu a încurajat producătorii din România să țintească sus: „Colectiv e un cuvânt de care nu se bucură foarte mulți în ziua de azi. Trăind într-o lume concurențială, cuvântul pare să se îndepărteze de la menirea lui, de la a atrage oamenii împreună. Noi trebuie să lucrăm împreună, pentru că lucratul împreună este de fapt minunat. Doar trecând dimineața din intrare până aici am observat obiecte care m-au lăsat mască. Adică n-am crezut că există în România. Sperăm ca noi toți din industrie să putem atinge borne în care să creăm produse românești, nu la nivel de artizan, de boutique, de serii mici, ci să putem ieși cu ele în lume la scară internațională, cu preț competitiv, cu design și finisaje competente.”
Primul panel de discuție a lansat o întrebare-cheie pentru reușita pe acest plan: Care este valoarea adăugată pe care un designer de produs sau de interior o aduce unui proiect? Speakerii din acest panel, care au acceptat provocarea de a găsi răspunsurile necesare, sunt figuri consacrate în lumea designului și arhitecturii de interior. Discuția lor a subliniat potențialul extraordinar al industriei și cum cheia reușitei este o bună colaborare între designeri/arhitecți și producătorii de mobilier.
„Sinceră să fiu, cred că ăsta este unul dintre lucrurile importante pentru care probabil toți am rămas în România sau ne-am întors în România sau lucrăm și în România, tocmai pentru că vedem potențialul, vedem cum o mână de oameni fac aceste eforturi. Felicitări, tuturor expozanților de aici, pentru că este un lucru extraordinar! Uneori ajungem să mergem la Salone del Mobile să vedem expozanții noștri și mi se pare extraordinar să-i vedem aici, la București. Am ajuns să consider că, într-adevăr, la noi contează foarte mult să fii mânat de pasiune și aici nu e vorba doar de profesori sau doar de studenți, e o comunitate care se formează în jurul profesiei și rezultatele sunt fantastice. Adică vă pot spune doar că acum două săptămâni ne-am întors de la Roma în urma unui concurs de proiectare. România, echipa noastră, formată din unsprezece studenți, a luat locul I. Au fost peste două sute și ceva de participanți, de pe patru continente, iar ceea ce au făcut copiii noștri a fost incredibil”, a spus Oana Diaconescu, decanul Facultății de Arhitectură de Interior din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
„Dacă mă gândesc la societatea românească, cred că noi facem primii pași la momentul actual de a conștientiza rolul designului și ce înseamnă exact designul la momentul actual. Multă vreme s-a înțeles că designerii sunt cei care fac produsele să arate frumos și sunt chinul inginerilor sau al fabricanților de produse. Trebuie să depășim acest moment. Cumva lupta trebuie sa fie dublă, de a conștientiza consumatorul român în acceptarea produselor locale și validarea lor socială, să le dam valoare produselor noastre. Că astfel, lucrând cu furnizorii noștri, încet, încet creștem. În cadrul facultății avem două ateliere foarte bine puse la punct, dedicate tâmplăriei, atât pentru construcție mobilier, cât și pentru dulgherie, plus alte laboratoare care de fapt învață studentul ce înseamnă lemnul ca material. Căci lemnul, ca material, e diferit de orice alt material cu care lucrăm, fiind un material care trăiește și după moarte”, a completat Alin Olărescu, decanul Facultății de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
„Avem nevoie de o comunicare mai bună. Trebuie să avem timp să înțelegem care este mesajul, mesajul acela profund – de ce au nevoie colaboratorii noștri, de ce are nevoie industria, de ce are nevoie arhitectul – și cred că prin empatizarea asta cumva am ajuns la un răspuns. Avem nevoie de spații care să conecteze industria și să conecteze specialiștii. Am încercat în ultimii 10 ani să livrez acest mesaj al autenticității: care este acel moment în care încetăm să fim arhitecți și suntem de fapt designeri și după aceea suntem și un pic de design interior și de mobilier și mai și meșterim. Adică lucrurile sunt foarte holistic abordabile. Studenților mei întotdeauna le-am transmis lucrul acesta: căutați-vă profesori, căutați-vă repere în viață, repere autentice. Căutați un profesor care știe despre ce vorbește, adică activează și în domeniu. Să ieșim un pic din paradigma asta a slide-urilor frumoase, a culorilor. Ok, avem foarte multe teorii frumoase, dar trebuie mai mult de atât. Trebuie să punem mâna pe material, să înțelegem anumite lucruri, cum se așază un material pe o suprafață” a punctat arhitect Biborka Bartha, lector universitar, Brand Ambassador KRONOSPAN în România.
Totodată a început să se verbalizeze o nevoie despre care nu se discută foarte des, cea de a aprecia produsele made in România și de a le promova la adevărata lor valoare către consumatori. Al doilea panel de discuție a venit în completarea primului, adresând întrebarea atât de frecventă pe plan local: Cum integrăm produsul românesc în amenajările interioare? Speakerii din acest panel au fost profesioniști cu business-uri proprii în domeniul designului: Hermina Goia – designer de interior în cadrul Hermina Goia Studio și Șerban Georgescu – Head of Design la ISRA Design, iar moderatorul dezbaterii a fost, în continuare, inegalabilul Mihai Popescu.
Studioul Herminei Goia are în portofoliu numeroase proiecte pentru spații rezidențiale, office și HoReCa, unde integrează piese de mobilier și decorațiuni produse în România.
„Felicit din toată inima organizatorii acestui eveniment. Se vede și se simte o nouă abordare, atât în prezentarea generală, cât și în modul de expunere al fiecărui producător prezent la expoziție. Putem începe cu o colaborare foarte frumoasă între designeri de obiect și designeri de interior. Cu siguranță, în spațiile noastre putem folosi măcar un produs de design, care în final cu siguranță ar face diferența, dacă cu toții am pune umăr de la umăr. Trebuie să fim specialiști în tot ceea ce facem, trebuie să avem capacitatea să gândim proiecte implementabile, fiindcă sunt aici foarte mulți producători de mobilier, să punem la dispoziție schițe tehnice corecte și să ne asumăm tot ce înseamnă comunicarea cu clientul, astfel încât la producătorul de mobilă să ajungă schița finală, implementabilă, fără a exista loc de discuții pe parcursul realizării”, a afirmat designerul de interior Hermina Goia.
ISRA Design este unul dintre cele mai inovatoare și de încredere studiouri de design interior din România. Anul acesta și-a lansat colecția de mobilier denumită „Made in Romania”, chiar la Salone del Mobile.Milano, Șerban Georgescu declara atunci că această inițiativă reprezintă nu doar o evoluție semnificativă pentru ISRA Design, ci și o mândrie pentru întreaga industrie românească de design, evidențiind astfel potențialul și calitatea remarcabilă a creațiilor locale.
„Exportăm undeva la peste două miliarde de euro anual, produse de mobilier – asta înseamnă că producem pentru marile branduri italienești, britanice sau germane, olandeze. Ele iau niște produse de o calitate extraordinară, ne prind cu ușa un pic pe prețuri și ajung să le vândă de cinci, șase ori mai mult. Nu mai contează că sunt făcute în România atunci, pentru că vin cu un brand în spate. Și haideți să construim un brand! Haideți în primul rând să construim un brand național! Producătorii trebuie să înțeleagă că promovând talente românești, promovând niște obiecte extraordinare, nu faci decât să te promovezi pe tine mai încolo. Pentru că, tu mă promovezi pe mine ca designer, că ți-am desenat o colecție extraordinară și poți să ceri un preț corect pentru ceea ce ai produs tu, însă întotdeauna asta funcționează ca o sabie cu două tăișuri, pentru că tu, promovându-mă pe mine, la rândul meu și eu te promovez pe tine și împreună promovăm brandul ăsta național care este România” a declarat Șerban Georgescu, pe scena de la BIFE-SIM 2024.
Conferința s-a încheiat cu o concluzie care deja plutea în aer și cu un mesaj puternic motivațional: designul din România are toate șansele să se remarce oriunde în lume și trebuie ajutat prin susținerea întregii comunități și prin construirea unui brand de țară. În acest sens, Elena Birtoc, vicepreședinte APMR și fondator Carel Woodworks a pus punctul pe „i” cu discursul său: „Europa de Est e o stare de spirit, e creativitate. Haideți să promovam estul creativ, să promovăm România creativă. Și avem nevoie peste tot pe unde mergem să avem un produs de la un designer român, să arătăm lumii, da, România este creativă! Și noi, într-adevăr, viitorul nu-l putem prezice, dar ni-l putem imagina cum dorim noi. Și asta depinde de noi, depinde de toată comunitatea!”
A doua conferință din agendă, organizată cu sprijinul APMR, s-a desfășurat sub egida „Casa Magazin”, singura emisiune de design, arhitectură și construcții din România, care unifică perspectiva jurnalistică și dimensiunea comercială. Arhitecți și designeri specializați în domeniile Medical, HoReCa și Rezidențial s-au întâlnit aici cu producătorii români de mobilier pentru un dialog constructiv, pentru a găsi soluții inovatoare și a construi parteneriate de succes. Conferința a fost moderată Adriana Chiru, jurnalist și producător multimedia cu o experiență de peste 18 ani în presa din România. La dialog au participat patru profesioniști specializați în domeniile Medical, HoReCa, Rezidențial cu experiență în designul interior și în producția de mobilier: Raluca Boroș-Ene, arhitectă cu peste 20 de ani de experiență în proiectarea și autorizarea clădirilor, ce a pus bazele Roof Architecture, Diana Gâdea, arhitect peisagist, absolventă a facultatii de arhitectură în cadrul Universitatii Tehnice din Graz, Austria și fondator al studioului ARTemis, Mihaela Tampiza Lozovanu – arhitectă și cofondatoare a MiSo Architects, birou de arhitectură care în cei 10 ani de activitate a adunat în portofoliu peste 150 de proiecte de design interior și Dargoș Lăzărescu, designer de interior cu o experiență de aproximativ 25 de ani în domeniul HORECA și rezidențial și fondator Illustra Group Architects.
Dezbaterea lor a întregit imaginea de ansamblu a eforturilor comunității de a livra proiecte la standarde înalte, ilustrând încă o dată cum colaborarea între designeri/arhitecți și producători este crucială pentru ca un proiect de design interior să fie unul de succes.
Ziua Designului Românesc s-a încheiat cu festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național de Design de Mobilier, un moment mult-așteptat de membrii mai tineri ai comunității designului interior.
La final, motivația și bucuria reușitei ne-au reamintit de ce continuăm să ne reunim în fiecare an. Scopul acestui eveniment este să ne conectăm și să descoperim noi oportunități care să ne propulseze în scopurile și proiectele noastre. Va urma așadar o nouă ediție BIFE-SIM, cu și mai multe companii, activități și oportunități pentru comunitatea designerilor și producătorilor de mobilier.
Articol realizat de Gabriela Tănase & Nadina Nedelea Rus
Citește și Câștigătorii Concursului Național de Design de Mobilier – CNDM 2024